fbpx
control oftalmologic copii

Când să programezi copilul la un control oftalmologic?

Efectuarea unui control oftalmologic este foarte important pentru copilul dumneavoastră!

Astfel, cel mai indicat ar fi ca examinările oftalmologice la copil să fie periodice. Prima, din experienţa specialiştilor, este necesară la vârsta de 6 luni.

Următoarea examinare, dacă la prima totul a fost foarte bine, ar trebui să fie făcută la vârsta de 3 ani. Următoarea, dacă totul este foarte bine, ar trebui să fie la începutul perioadei pregătitoare pentru începerea şcolii(6 ani).

Copiii cărora nu li se descoperă vicii de refracţie, ar trebui să se prezinte la medicul oftalmolog o dată la doi ani. Cei care deja sunt purtători de ochelari, pentru corectarea viciilor de refracţie, ar trebui să se prezinte la şase luni, cel mai târziu la un an.

Patologii care pot fi depistate la un control oftalmologic

Ambliopia reprezintă o afecţiune în care vederea nu se dezvoltă normal la unul dintre ochi. Are multiple cauze, şi de cele mai multe ori apare fără ca nici copilul nici părintele să sesizeze această situaţie. În lipsa tratamentului în mica copilărie, ambliopia nu se mai poate trata la o vârstă mai înaintată, iar ochiul ambliop rămâne cu un defect vizual permanent sau cu o tulburare a percepţiei spaţiale.

Strabismul – vederea încrucişată – este una din cauzele obişnuite de ambliopie şi trebuie tratat de îndată ce apare în aşa fel încât vederea şi legăturile dintre cei doi ochi să se dezvolte firesc.

Discromatopsia reprezintă capacitatea de a confunda culorile.

Pentru copil medicul oftalmolog examinează capacitatea de acomodare, percepţia spaţială şi simţul cromatic, ca pentru un adult.

Dr. Tataru

Dr. Tataru

Dr. Tataru este pseudonimul sub care medicii specialiști oftalmologi și optometriștii Optik Tataru publică articole referitoare la sănătatea ochilor, oftalmologie sau ochelari de vedere.

Distribuie acest articol prietenilor tăi

Descoperă articole similare

PROGRAMARE OFTALMOLOGICĂ ONLINE

Evită cozile și timpul pierdut programându-te acum la o consultație oftalmologică

Programează-te acum la o consultație și profită de experiența noastră fără să aștepți la rând pentru consult sau 2 săptămâni după ochelari.

Programările au loc la ora stabilită, iar peste 85% din comenzile de ochelari sunt predate în 48 de ore.

programare consultatie oftalmologica