Avem nevoie de ochelari de soare pentru sezonul rece?
A purta ochelari de soare pe timpul iernii este la fel de important pentru sănătatea ochilor că purtarea lor în timpul verii.
Eschimoșii de la Polul Nord știau cât de importantă este protejarea ochilor de razele soarelui dăunătoare și efectul de orbire al zăpezii. Era atât de important încât au modelat ochelari de zăpadă din os, fildeș, lemn, sau chiar coarne de cerb. Totul, pentru a-și proteja ochii.
De ce ai nevoie de ochelari de soare iarna
Soarele pe timpul iernii a fost și continuă să fie o amenințare gravă la adresa sănătății ochilor dumnevoastră! Zăpadă, având cel mai ridicat albedo, reflectă în totalitate spre ochi toată gama radiaţiilor luminii solare. Astfel, poate afecta grav atât „prospeţimea” cristalinului cât mai ales macula.
Aşa cum vara obişnuim să ne ferim de „arsurile solare ale tegumentelor”, ar trebui să fim conştienţi că razele UV ale soarelui pot dăuna cel puţin în egală măsură şi ochilor. Dacă tegumentele, de cele mai multe ori, au capacitatea de regenerare, macula, în cazul degenerescentei maculare, nu se va mai putea regenera. Afectarea este ireversibilă!
Foarte important este şi filtrul ochelarilor de soare în domeniul radiaţiilor vizibile. Astfel reuşind să reducă spectrul la doar o culoare, odihnitoare şi relaxantă, culorile lentilelor fiind atent alese de către furnizorii de ochelari de soare, şi în urma multor cercetări.